Tuesday, May 8, 2007

Panseuri la cafea

Unii spun ca e greu sa parasesti. Altii ca e necesar, in ordinea conservarii Frumusetii (asta e o mare fita filosoficodepaharoida). Nu mi-a fost niciodata prea greu sa parasesc (oameni sau locuri), desi in unele cazuri am crezut ca gata-o-sa-mor. N-am murit, si dupa ce n-am murit am parasit din ce in ce mai lejer.

Tot unii spun ca asta e semn de inconsistenta sentimentala. Si tot altii ca e chiar mai grav. Da.

M-am gandit intr-o zi ce s-ar intampla daca toate cartile din biblioteca ar disparea prin combustie spontana. E, nu s-ar intampla nimic. Mi-ar disparea si o tigara prin combustie provocata, impreuna cu sentimentul (superficial) de dezolare si cu o voluptuoasa nostalgie la minut. Apoi as lua-o de la capat.

Suntem toti obisnuiti sa ne definim prin ceea ce ne e exterior, ca niste oglinzi. Spunem cine suntem prin oamenii, cartile, locurile din jurul si din afara noastra. Ce ramane cand dispar selectiile astea definitorii? Cum ma recunosc cand nu spun ce prieteni am, unde locuiesc, ce citesc, cum ma imbrac? Memoria? Ce se intampla daca mai dispare si ea?

No comments:

Post a Comment