Marea si Constanta Obsesie

Dupa cum stim, Constanta este cel mai frumos oras din lume. (Aud desconsiderari exprimate prin pufnituri. Oameni cu havane si fumuri in cap. Sa taca.)

In jurul lui se afla Marea Neagra. Marea Neagra este, la randul ei, cea mai frumoasa mare din lume. (Sa taca aceia din nou).

E adevarat, ea nu prinde nici stralucirea lapislazulica a Mediteranei, nici verdele mat al Egeei, nici albastrul profund al Tirenianei, si nici otelul frigid al Marii Nordului si nici nu este coplesitoare ca Oceanul Atlantic. Ea este o mare vizibil modesta. Daca ar fi sa ne imaginam toate marile la un bal, Marea Neagra ar sta intr-un colt si ar avea unghiile murdare si nimeni, dar nimeni, nu ar invita-o la dans. Si ei nu i-ar pasa.

Se poate gasi un pasaj minunat in Casa Buddenbrock care spune cam asa: oamenii care au o viata interioara ordonata si putin solicitanta prefera muntele. Gasesc acolo provocare si efort, se simt bine dupa ce l-au cucerit. Ceilalti, cei pentru care traiul interior este dificil si periculos ca urcatul pe munte, asteapta cu disperare intalnirile cu marea. Platitudinea si calmul ei compenseaza altitudinile si traseele complicate dinauntru.

Marea neagra e foarte putin exotica. Nu exagereaza nici macar prin intunecare. Modestia si lipsa ei de exotism nu te scot din tine in nici un fel. Ea nu este decat un mediu pentru comunicarea omului cu el insusi. Si uneori cadrul unei fantasme cu aventuri pe corabii cu panze.

In Constanta, in capatul strazii Zambaccian, mai exista o casa cu o mare terasa plina de ierburi.